Incendiu de amploare intr-un sat din Bihor

Forțele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Marghita au fost alertate pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință situată în localitatea Mișca, comuna Chișlaz, joi, 10 mai a.c., în jurul orei 11.30,

Pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la bucătăria casei și la alte două încăperi al căror tavan se prăbușise, precum și la întregul acoperiș, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la locuința învecinată.

Cei 14 pompieri militari mobilizați la fața locului au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă, acționând simultan pentru stingerea incendiului și protecția unei locuințe aflate la aproximativ trei metri de focarele de incendiu.

Operațiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 12.05, pompierii militari reușind să prevină producerea unei deflagrații, prin evacuarea a două butelii aflate în bucătăria afectată de flăcări și să împiedice propagarea incendiului la o altă încăpere și la casa vecină.

În urma evenimentului, provocat cel mai probabil de un cablu electric cu improvizații, au ars acoperișul locuinței, circa 60 de metri pătrați tavan din plăci fibrolemnoase (PFL), electrocasnice și mobilierul din trei încăperi (bucătărie și două camere).

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Distribuie informația
Alte știri