Sâmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 15.20, echipajele Gărzii de Pompieri Tinca au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Bicăcel, la fața locului fiind mobilizat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lăzăreni.
În momentul sosirii echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau violent și generalizat la două acareturi și la acoperișul comun al casei și al celor două construcții auxiliare, existând riscul extinderii acestora la o altă locuință din curtea gospodăriei și la o altă anexă.
Pompierii militari, în cooperare cu membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență, au acționat simultan pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru evacuarea corpurilor de mobilier și bunurilor din casă.
Operaţiunea de stingere și de înlăturare a efectelor negative ale evenimentului a fost finalizată în jurul orei 18.10.
În urma producerii evenimentului, au ars aproximativ 175 metri pătrați acoperiș, au fost distruse magazia și camera centralei termice, iar plafonul a trei din cele 5 încăperi ale locuinței s-a prăbușit, afectând bunuri rămase în interior.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei afumători de lemn improvizată în interiorul magaziei.
Pompierii au evacuat o butelie (al cărei robinet era deja topit) din magazia în flăcări, preîntâmpinând producerea unei explozii și au salvat holul și o cameră, cealaltă casă din curte, aflată la circa cinci metri de focare, un șopron, precum și mobilier și bunuri pe care le-au scos din locuință înainte de prăbușirea plafonului.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.