Incendiu de proporții la un depozit de deșeuri din plastice reciclabile de la Salonta. Fumul și gazele toxice merg spre Ungaria

Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață la Salonta, în județul Bihor. S-a manifestat violent, cu degajări mari de fum și gaze toxice. La sosirea pompierilor ardea o hală de 600 metri pătrați, respectiv alte două hale, precum și materialele plastice depozitate în curtea firmei.

Au fost suplimentate forțele și mijloacele de intervenție, astfel că 57 de pompieri militari acționează cu 8 autospeciale cu apă și spumă. Au fost mobilizate și autospeciale de transport motorină și spumogen, iar acțiunea la fața locului este condusă de inspectorul șef ISU Crișana Bihor, colonel Caba Sorin Mihai.

În momentul de față, incendiul e localizat, nu există pericol de propagare, colegii lucrează la lichidarea focarelor”, spune Camelia Roșca, purtator de cuvânt ISU Bihor.

Fumul și gazele toxice se dispersează spre Ungaria, motiv pentru care au fost anunţaţi oficialii din ţara vecină.

Distribuie informația
Alte știri