Incendiu in Oradea. A luat foc un rezervor de pacura

Foto: arhiva

În cursul zilei de joi, 15 martie a.c., în jurul orei 14.05, o persoană sesiza dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor cu privire la izbucnirea unui incendiu pe strada Ion Vidu din municipiul Oradea.

Pentru gestionarea evenimentului, au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care, în urma efectuării recunoaşterii, au constatat că flăcările se manifestau violent la un rezervor de produse petroliere inflamabile (păcură), situat între două clădiri aparținând unei societăți comerciale, riscul de propagare a acestora la acoperișurile celor două construcții fiind ridicat.

Pompierii militari au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea focarului şi protecţia clădirilor, reuşind să stingă incendiul în mai puțin de 10 minute.

Ca urmare a producerii evenimentului au ars un aparat de aer condiționat, un aparat de tăiere/lipire, opt metri pătrați pazie acoperiș și s-au deteriorat 3 ferestre.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de utilizarea unui aparat electric de sudură/tăiere fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

Distribuie informația
Alte știri