În dimineața zilei de marți, 30 ianuarie a.c., pompierii militari salontani au acționat pentru stingerea unui incendiu care amenința să cuprindă o casă și o construcție auxiliară din cadrul unei gospodării situate în localitatea Tulca.
Apelul care sesiza izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din Tulca, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 07.00, la adresa indicată de apelant fiind mobilizate cu operativitate, patru echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Salonta, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD, de tip B2, a subunității.
În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, flăcările se manifestau deosebit de violent și generalizat, la o anexă în care erau amenajate o magazie și un adăpost de animale, existând un risc ridicat de propagare a acestora la locuință și la o altă construcție auxiliară, ambele situate la aproximativ jumătate de metru de focare.
Pompierii militari au acționat simultan pentru stingerea focarelor și protecția clădirilor expuse riscului de incendiere, reușind să salveze casa, construcția auxiliară din imediata proximitate și un animal (porc).
În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect, au ars acoperișul anexei la care s-a manifestat incendiul, pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați și bunuri depozitate în interiorul acesteia (lemne de foc, scule electrice, porumb, un porc și patru rațe). Din fericire, nu au existat persoane rănite.