Incendiu la o locuință din Oradea, situată pe strada Camil Petrescu

Miercuri, 10 ianuarie a.c., pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din Oradea, strada Camil Petrescu.

Apelul, care sesiza producerea unui incendiu la o locuință din Oradea, a fost primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 19.35, moment în care, pentru gestionarea evenimentului, au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată de apelant, incendiul se manifesta la camera centralei termice, cu risc ridicat de extindere la casa și garajul lipite de aceasta. Pompierii militari mobilizați la fața locului au procedat de urgență la lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la camerele casei și la garajul aflat în proximitate, salvând astfel autoturismul aflat în garaj și alte bunuri de o valoare considerabilă.

În urma producerii evenimentului, au ars bunurile din camera centralei termice și s-au degradat zugrăveala și ușa garajului.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit provocat de un cablu electric defect.

Distribuie informația
Alte știri