Incendiu pe strada Republicii. UPDATE: Un barbat a murit intoxicat cu fum

Un incendiu a izbucnit, luni, in jurul orei 11.30 pe strada Republicii din Oradea, langa Spitalul CFR. Din primele informatii reiese ca focul a fost stins in mai putin de 10 minute, insa exista o victima.

Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Crisana, maior Camelia Rosca, in momentul in care au ajuns pompierii, locuinta era inundata cu fum. Proprietarul a fost gasit in debara, in stare de inconstienta, a fost evacuat si predat echipajului SMURD. Medicii au efectuat manevrele de resuscitare, insa fara succes. Victima avea 79 de ani.

COMUNICAT ISU:

În data de 19 februarie a.c., în jurul orei 11.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată pe strada Republicii din municipiul Oradea.
Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, dintre care două de stingere și unul de prim ajutor calificat și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au acționat concomitent pentru căutarea și salvarea eventualelor victime din locuința inundată cu fum și pentru stingerea focarelor. Forțele de intervenție l – au găsit pe proprietar în debaraua casei, în stare de inconștiență. Victima a fost evacuată și predată echipajelor medicale prezente la fața locului, care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, fără rezultat, medicul declarând decesul bărbatului în vârstă de 79 de ani.

Incendiul a fost localizat și lichidat în mai puțin de 10 minute, daunele materiale fiind limitate la circa 10 metri liniari conductor electric, un corp de mobilier, un televizor și materiale textile.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric, produs de un televizor lăsat sub tensiune.

Distribuie informația
Alte știri