Incendiu pe strada Sofiei. O casa a luat foc din cauza unui cos de fum

De trei echipaje de pompieri a fost nevoie, luni seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Sofiei, la o locuință. În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la acoperișul locuinței, existând pericolul extinderii la întreaga casă și la locuința învecinată aflata la mai puțin de un metru

Pompierii militari au acţionat simultan pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Acţiunea de stingere a fost finalizată în mai puțin de o oră, echipajele acționând în continuare la fața locului , pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Ca urmare a producerii incendiului au ars acoperișul casei, pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați și tavanul din rigips dintre mansardă și pod și s-au degradat elemente de mobilier din camerele situate la mansardă. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

sf: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2102017553216176&set=pcb.1993389544083096&type=3&theater&ifg=1

Distribuie informația
Alte știri