Incendiu violent la o locuință din Sânnicolau Român. Fratele proprietarului dus la UPU, cu arsuri

Foto: arhiva

În seara zilei de miercuri, 22 martie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Sânnicolau Român.

În jurul orei 20.20, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Sânnicolau Român, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat operativ la adresa indicată de apelant, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat.

Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea ș lichidarea incendiului, ce se manifesta violent la bucătăria casei și la o parte din acoperiș, reușind, în aproximativ 20 de minute, să-l stingă în limitele găsite și să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte încăperi și la întregul acoperiș.

Pompierii militari paramedici au acordat îngrijirile necesare fratelui proprietarului, în vârstă de 63 de ani, care a suferit arsuri de gradul II la nivelul mâinilor, transportându-l ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.

Echipajele de stingere au evacuat din locuință, trei butelii, din care una aflată în încăperea cuprinsă de flăcări, prevenind astfel producerea unei deflagrații. În urma evenimentului, au ars bunuri din bucătărie și aproximativ 80 de metri pătrați din acoperișul casei, construit pe o suprafață de circa 250 de metri pătrați. 

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauza probabilă a incendiului, jarul căzut dintr-o sobă.

Distribuie informația
Alte știri