Incep inscrierile in clasa pregatitoare. Peste 5700 de locuri sunt in Bihor

Părinţii ai căror copii vor urma, în această toamnă, cursurile clasei pregătitoare îi vor putea înscrie la şcoală începând de luni ,27 februarie. A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare va începe în 23 martie, iar lista finală se va afişa in data de 6 aprilie.

În intervalul 7-13 aprilie, Inspectoratul Şcolar Bihor va centraliza şi soluţiona cererile părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ. In general parintii se orienteaza dupa performantele scolilor. Astfel, cele care au obtinut rezultate bune la evaluarea nationala sunt si cele mai cautate.

In aceste zile reprezentantii unitatilor de invatamant sunt obligati sa organizeze intalniri cu parintii si sa le permita sa viziteze scolile. In Bihor, în viitorul an şcolar, vor funcţiona 291 de clase pregătitoare( din care 10 step by step in Oradea, Alesd si Beius) cu un total de 5782 de locuri.

Distribuie informația
Alte știri