Încep înscrierile la clasa pregătitoare din 4 martie

Părinții pot depune începând din 4 martie cererile de înscriere în învățământul primar a copiilor care  împlinesc 6 ani până în data de 31 august 2020.  Înscrierile se încheie la 23 martie 2020.

Copiii care  împlinesc 6 ani până în data de 31 august 2020 vor fi înscriși obligatoriu în clasa pregătitoare în acest an. Opțional, la cererea părinților, pot fi înscriși și cei care împlinesc 6 ani până în 31 decembrie 2020, însă în cazul lor este obligatorie testarea psihosomatică. La testarea psihosomatică, specialiștii vor observa funcționarea cognitivă, competențele sociale și emoționale, precum și motricitatea, urmărind atenția și memoria copilului, abilitățile de comunicare, precum și competențele matematice, precum și cele sociale și emoționale.

Potrivit legislației, înscrierea copiilor se face la școlile de circumscripție. Alegerea unei alte instituții de învățământ este posibilă doar în măsura în care există locuri suficiente și documente care justifică opțiunea părinților. Școala de circumscripție poate fi aflată accesând siteul Inspectoratului Școlar Județean.

Sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie informația
Alte știri