Începe Târgul de Paști din Cetatea Oradea. Foto

Oradea întâmpină în acest an Sărbătorile Pascale cu o nouă ediție a Târgului de Paști în Cetatea Oradea! Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, organizează Târgul de Paști în perioada 15-25 aprilie 2022.

În acest an, gazda va fi Cetatea Oradea, care devine astfel punctul de atracție al Sărbătorilor Pascale orădene, atât prin decorurile colorate cât și prin multitudinea de activități. Ne vom bucura, cu mic, cu mare, de meșteșuguri și tradiții, jocuri și ateliere de creație, o căsuță ZOO, decorațiuni și multe, multe bunătăți.

Programul ediției 2022 a Târgului de Paști Oradea este bogat în activități tematice, dar și în ceea ce privește jocurile și poveștile pentru cei mici.

Copiii vor fi în centrul atenției la Târgul de Paști Oradea, aceștia fiind așteptați în fiecare zi a evenimentului cu ateliere de creație, tir cu arcul, modelaj de baloane, baloane uriașe de săpun și pictură pe față – una din activitățile lor preferate. De asemenea, spre marea bucurie a micuților, aceștia vor avea ocazia să se întâlnească zilnic cu Iepurașul de Paști. Lista completă a activităților, pentru fiecare zi de Târg, va putea fi consultată pe site-ul www.targuldepastioradea.ro și pe pagina noastră de Facebook, (@targuldepastioradea) astfel încât toți cei interesați pot afla detaliile privitoare la programul activităților.

Curtea Cetății Oradea va fi cuprinsă de culori vesele și decoruri desprinse din poveștile tradiționale, fiind pregătită să primească așa cum se cuvine toți vizitatorii. Vor fi amenajate 5 zone, regăsite și în harta Târgului de Paști: căsuțe de lemn cu produse tradiționale și decorațiuni, zona de food , Food trucks, baruri, zona dedicată atelierelor pentru copii, căsuța ZOO și zona destinată caruselului.

Programul Târgului de Paști

15-25 aprilie 2022, Cetatea Oradea

Vineri – Luni, 12:00 – 22:00;

Marți – Joi, 14:00-21:00;

Distribuie informația
Alte știri