Informații suplimentare despre angajările de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Având în vedere modificările structurii organizatorice a spitalului din 1 ianuarie 2023, împreună cu creșterea progresivă a ofertei de servicii medicale și crearea de noi structuri, există necesitatea completării numărului de personal aferent unei bune părți a structurilor medicale și de deservire aflate la nivelul spitalului, a transmis Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, luni, 8 mai 2023, printr-un comunicat de presă.

Nevoia de completare a numărului de personal este justificată și de vacantarea recentă a unor posturi, datorită pensionării unor angajați ai spitalului.

Cu privire la volumul de pacienți, acesta a crescut semnificativ în ultima perioadă. Așadar în aprilie 2022, au fost 4660 de pacienți externați în regim de spitalizare continuă și 2934 de pacienți externați în regim de spitalizare de zi. Comparativ, în aprilie 2023 s-au înregistrat 5394 de cazuri în regim de spitalizare continuă și 4014 de cazuri în regim de spitalizare de zi.

În februarie 2022, la unificare, conform statului de funcții al spitalului, spitalul avea un număr total de 5572.5 posturi. În momentul de față, spitalul are un număr total de 4862 de posturi, ceea ce presupune o reducere de 710.5 posturi, comparativ cu anul precedent. În momentul de față, din totalul de 4862 de posturi disponibile din statul de funcții, sunt ocupate doar 4416.5.

Citește și Angajări la Spitalul Județean din Oradea/ Peste 100 de posturi scoase la concurs/ Vezi lista

Distribuie informația
Alte știri