„Îngerii mascați”, tot mai mulți la Salonta

Câțiva întreprinzători, croitori de meserie, au confecționat măști de protecție pe care le-au donat Primăriei Salonta.

„Hízó Sándor și colegul, și totodată, prietenul lui, Gergely István, și-au sacrificat ziua de sâmbătă și au croit măști din materialul propriu, pe care ni le-au oferit gratuit. Imediat după ce am preluat cele 50 de măști, a mai apărut un ajutor salontan. Tóth Ibolya ne-a adus încă un set de măști. Acestea vor fi sterilizate și vor fi împărțite persoanelor care le solicită și au nevoie de ele”, a scris, în mesajul de pe Facebook, primarul Török László.

Și pentru că gesturile umanitare nasc fapte bune, „îngerii mascați” s-au întors, zilele trecute, în număr și mai mare. Tóth Ibolya, Nagy Irma, Gergely István și Hizó Sándor au confecționat și donat alte măști. Creatoarea de modă, Rozália Bot a croit măști elegante, iar Varga Rákhel a trimis tocmai din Ungaria, măști de protecție. „Primăria face tot posibilul să protejeze familiile dumneavoastră: dezinfectăm regulat străzile, clădirile, spațiile publice din oraș. Am făcut demersuri în vederea aprovizionării cetățenilor cu materiale de protecție. Spitalul din Salonta are alocate toate sumele necesare satisfacerii oricăror probleme.

Dacă suntem uniți, împreună vom trece repede peste greutăți!”, este mesajul transmis de primarul din Salonta.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri