Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, la ora bilanţului

Analiza activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea în anul trecut s-a făcut in prezenţta chestorului principal de poliţie Liviu Bute. Prin punctele de frontieră de pe raza de competență a I.T.P.F. Oradea au tranzitat frontiera în 2918 peste 15.300.000 persoane si peste 6.100.000 autovehicule.

Au fost depistaţi 363 urmăriţi general care au fost predaţi autorităţilor competente, în vederea dipunerii masurilor legale, iar pe linia migrației ilegale au fost retinute 930 persoane care au acționat atât la frontiera verde, cât și în vămi. Cei mai multi proveneau din Iran, India, Turcia, Afganistan, Siria, Palestina, Pakistan si Vietnam.

Combaterea evaziunii fiscale, ca formă de manifestare a infracţionalităţii transfrontaliere, a constituit una dintre direcţiile principale de acţiune a structurilor operative din cadrul I.T.P.F. Oradea. În 2018, au fost confiscate 563.700 ţigarete, peste 1700 de litri de alcool, precum si 68 autoturisme şi 4 utilaje care erau semnalate ca fiind furate.

De asemenea la nivelul I.T.P.F Oradea, faţă de anul anterior, se constată o ușoară creștere a cazurilor de trafic, posesie şi consum de droguri. Au fost înregistrate 10 capturi de droguri și precursori, fiind întocmite 10 dosare penale în comparație cu 7 cazuri în anul precedent. Cazurile au fost preluate de catre ofiţeri din cadrul B.C.C.O. in vederea continuării si finalizării cercetărilor.

Distribuie informația
Alte știri