Interes din partea multor firme pentru realizarea celor 16 centre de colectare a deșeurilor mari

Miercuri, 3 mai 2023, a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru execuția lucrărilor de amenajare a 16 puncte de Colectare a deșeurilor cu Aport Voluntar (CAV-uri).

Licitația este împărțită pe patru loturi, după cum urmează: LOT 1: Comunele: Borș, Paleu, Nojorid și Copăcel; LOT 2: Orașele Ștei, Vașcău și Comunele: Drăgănești și Buntești; LOT 3: Comunele: Spinuș, Chișlaz, Balc și Aușeu și LOT 4: Comunele: Avram Iancu, Cociuba Mare, Lăzăreni și Lazuri de Beiuș.

11 firme și asocieri de firme au depus 24 de oferte, în funcție de loturile de care au fost interesate, pentru un singur lot sau mai multe:

LOTUL 1: CONSTRUCȚII BIHOR; ASFAMIXT; DUMEXIM; ASOCIEREA: KEVIEP EPITOIPARI ES KERESKEDELMI KFT (LIDER), SAMINSTAL; ASOCIEREA: DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT S.R.L. (LIDER), BEST ROCK CONSTRUCT SRL, ANTREPRIZA CONSTRUCȚII EDILITARE, SARA SYR CONSTRUCT S.R.L., CAM PROIECT; ASOCIERE: ERTUGU NEOCONSTRUCT (LIDER), TELECERNA, RONO AQUA S.R.L.

LOTUL 2: CONSTRUCȚII BIHOR; ASFAMIXT; DUMEXIM; ASOCIEREA: KEVIEP EPITOIPARI ES KERESKEDELMI KFT (LIDER), SAMINSTAL; ASOCIEREA: VUTAN INSTALAȚII S.R.L. (LIDER), DRUMING STUDIO S.R.L.; ASOCIEREA: DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT S.R.L. (LIDER), BEST ROCK CONSTRUCT SRL, SARA SYRCONSTRUCT S.R.L., CAM PROIECT, ANTREPRIZA CONSTRUCȚII EDILITARE; ASOCIEREA: ERTUGU NEOCONSTRUCT (LIDER), TELECERNA, RONO AQUA S.R.L.;

LOTUL 3: CONSTRUCȚII BIHOR; ASFAMIXT; DUMEXIM; ASOCIEREA: KEVIEP EPITOIPARI ES KERESKEDELMI KFT (LIDER), SAMINSTAL; ASOCIEREA: DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT S.R.L. (LEADER), BEST ROCK CONSTRUCT SRL, SARA SYRCONSTRUCT S.R.L., CAM PROIECT, ANTREPRIZA CONSTRUCȚII EDILITARE;

LOTUL 4: CONSTRUCȚII BIHOR; ASFAMIXT; DUMEXIM; ASOCIEREA: KEVIEP EPITOIPARI ES KERESKEDELMI KFT (LIDER), SAMINSTAL; ASOCIEREA: DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT S.R.L. (LIDER), CAM PROIECT, BEST ROCK CONSTRUCT SRL, ANTREPRIZA CONSTRUCȚII EDILITARE, SARA SYR CONSTRUCT S.R.L.; ASOCIEREA: VOLFTECH ENG (LIDER), S.C. LEDALI EXIM S.R.L.

Valoarea totală estimată a proiectului se ridică la 35.470.158,34 lei, fără TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Acestea se vor adăuga altor 16 platforme prevăzute în Beiuș, Marghita, Salonta, Aleșd (acestea sunt în curs de autorizare la finalizarea lucrărilor), Valea lui Mihai și Săcueni, Sântandrei, Tinca, Ceica, Oșorhei, Tileagd, Vadu Crișului, Bratca, Popești, Sânmartin și Sânnicolau Român (acestea au fost lansate în licitație deja, iar ofertele sunt în evaluare).

Astfel, în total vor fi realizate 32 CAV-uri la nivelul întregului județ.

În fiecare centru vor fi amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deșeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcții și deșeuri care au un conținut periculos.

Consiliul Județean Bihor finanțează construirea și dotarea platformelor. Primăriile vor asigura condițiile necesare exploatării acestor centre de colectare separată a deșeurilor și vor crea regulamentul prin care acestea vor putea deservi și alte unități administrativ-teritoriale. Fiecare cetățean va putea depozita, cu titlu gratuit, în primii 3 ani de funcționare a platformelor.

Modalitatea de organizare și funcționare a centrului, tipul și cantitățile de deșeuri care pot fi preluate de la un cetățean, orarul de funcționare, localitățile învecinate deservite și condițiile în care sunt deservite urmează a fi stabilite printr-un regulament de funcționare a centrului de colectare separată a deșeurilor, adoptat de către fiecare consiliu local, cu avizul prealabil al Consiliului Județean Bihor.

Distribuie informația
Alte știri