Intervenție rapidă a pompierilor din Aleșd pentru salvarea unei femei intoxicate cu fum, într-un bloc din oraș

Foto: arhiva

În seara zilei de marți, 28 decembrie a.c., în jurul orei 19.50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) a fost sesizat cu privire la faptul că viața unei persoane era în pericol, apelantul precizând că vedea fum ieșind pe sub ușa unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de pe strada Ciocârliei din Aleșd.

La adresa indicată s-au deplasat operativ pompierii militari din cadul Stației , care au evacuat o femeie, în vârstă de 75 de ani, din apartamentul inundat cu fum din cauza obturării coșului de fum între etajele 1 și 2 ale blocului. Pompierii militari paramedici i-au acordat primul ajutor calificat septuagenarei, care se intoxicase ușor cu fum, aceasta refuzând ulterior transportul la spital.

Echipajele de pompieri au verificat și celelalte apartamente ale imobilului, evacuând preventiv locatarii care nu se autoevacuaseră până în acel moment.

Distribuie informația
Alte știri