Primăria Oradea a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca firma care intretine strazile in oras desfăşoară lucrări specifice la intrarea în oraş atât pe Calea Clujului, cât şi pe Calea Aradului.
Astfel, pe Calea Clujului, pe tronsonul cuprins între Cartierul Tineretului şi limita de administrare a municipiului Oradea cu localitatea Oşorhei se reface covorul asfaltic. Săptămâna trecută au fost executate deja lucrările pregătitoare, respectiv frezarea asfaltului şi colmatarea rosturilor. Totodată, pe partea stângă – direcţia de mers spre Cluj se vor lărgi acostamentele la 2 m, urmând să se construiască pistă de biciciclete şi trotuar. Fiind o zonă intens circulată, se va încerca executarea lucrărilor mai mult pe timpul nopţii.
Pe Calea Aradului, tronsonul cuprins între Pasajul DN 76 şi giraţia de la Carrefour, se realizează covor asfaltic pe ambele sensuri, se repară acostamentele, amenajându-se trotuarul atât pe partea stângă, cât şi pe partea dreaptă.