Investiții prin PNDL în comuna Finiș

S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru construcția Școlii cu clasele I – IV Șuncuiș. Valoarea investiției se ridică la 1,4 milioane lei, bani obținuți prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, iar castigătorul licitatiei trebuie să finalizeze cladirea intr-un an. Construcția, în regim parter și etaj, va fi ridicată pe un teren aflat în proprietatea comunei Finiș, avand o suprafață de 1.998 mp.

De asemenea, în comuna Finiș au început lucrările pentru modernizarea drumului Ioaniș – Pocola, care are o lungime de 3,8 km. Costurile pentru realizarea acestui obiectiv, adică 3,3 milioane lei, sunt asigurate prin PNDL I. Drumul Ioaniș – Finiș se află în faza de licitație. Acesta are o lungime de 3,1 km și banii necesari pentru modernizare, 4 milioane lei, provin din fonduri proprii.

Și realizarea Podului peste râul Crișul Negru va fi urcat pe SICAP săptămâna viitoare, potrivit primarului. Banii pentru acest obiectiv provin, de asemenea, de la Guvernul României.

Distribuie informația
Alte știri