Invitație pentru melomanii orădeni la concertul de operă “Cavaleria rusticană”

EPSON DSC picture

Joi, 8 februarie, de la ora 19, melomanii orădeni sunt așteptați în sala „Enescu-Bartók”, la un concert de operă, “Cavaleria rusticană” de Pietro Mascagni.

„În această stagiune continuăm tradiția începută de ceva vreme de a prezenta și un spectacol de operă. În anii trecuți am reușit să punem în scenă „Elixirul dragostei”, „Traviata” și „Rigoletto”. Continuăm această tradiție prin „Cavaleria rusticană” de Pietro Mascagni ”, a spus Vasile Foica, director artistic al Filarmonicii de Stat Oradea.

EPSON DSC picture

Pentru rolurile principale au fost aleşi soliştii unor instituţii muzicale de prestigiu: soprana Gál Erika, solista Operei Maghiare de Stat din Budapesta, tenorul Hector Lopez, solistul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, baritonul Emanuel Popescu, solist colaborator al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, mezzosoprana Veress Orsolya, solista Operei Maghiare din Cluj-Napoca și mezzosoprana Iulia Merca, solista Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Distribuie informația
Alte știri