Ioan Mang: Până la 1 aprilie Guvernul trebuie să revină la reglementarea pieței de energie și gaze naturale

PSD solicită ministrului Energiei să finalizeze în regim de urgență textul Ordonanței de Urgență cu noile plafoane la prețurile de la energie și gaze naturale, astfel încât cetățenii să poată beneficia de scăderea prețurilor la consumul înregistrat în luna ianuarie. Pentru aceasta este necesar ca Ordonanța să fie în vigoare înainte de înregistrarea indexului din ianuarie și astfel să se poată calcula facturile pe noile reglementări, care prevăd prețuri mai mici pentru consumatorii casnici și pentru firme.

Pe termen mediu, PSD consideră că până la 1 aprilie Guvernul trebuie să revină la reglementarea pieței de energie și gaze naturale, pentru o perioadă determinată, până la crearea unei concurențe reale și funcționale.

Companiile producătoare de stat sunt conduse pe baza guvernanței corporative care prevede maximizarea profitului ca indicator de performanță pentru manageri – acest lucru determină companiile producătoare de energie ieftină (ex. hidro, nuclear) să vândă energia la cel mai mare preț de pe piață, în dauna populației și a economiei naționale. Astfel s-a ajuns ca energia produsă în România să fie mai scumpă decât cea din import.

Furnizorii nu pot importa cantități mari de energie și gaze de pe piața externă la prețuri mai mici pentru a le concura pe cele oferite de producătorii interni, din cauza capacităților reduse de transport (în cazul energiei electrice) și din cauză că la nivel european nu mai există cantități mari la vânzare întrucât operatorii europeni au făcut deja achiziții pe termen lung.

Din aceste motive, nu există condiții pentru o concurență reală în piața liberalizată care să conducă la scăderea prețurilor, cum ne promitea Guvernul Orban. Prețurile sunt rupte cu totul de mecanismul cerere-ofertă ceea ce arată că ele sunt speculative în lipsa unei concurențe reale.

Ioan Mang, deputat PSD Bihor

Distribuie informația
Alte știri