Irina Bara, în turul doi la turneul de categorie 125k de la Praga

Foto: gds.ro

Jucătoarele Irina Bara, Laura Ioana Paar, Gabriela Ruse şi Alexandra Cadanţu s-au calificat, sâmbătă, în turul doi al turneului de categorie 125k de la Praga.

Irina Bara, numărul 161 mondial şi cap de serie 10, s-a impus în faţa sportivei Zuzana Zlochova (317 WTA), din Slovacia, scor 6-2, 6-2. Bihoreanca o va avea adversară in turul doi pe sportiva australiană Seone Mendez (275 WTA).

Ruse, locul 169 WTA şi favorită 16, a învins în prima rundă o româncă, pe Irina Fetecău (303 WTA), scor 6-2, 6-4. Paar, locul 198 WTA, a trecut în primul tur de germana Jule Niemeier, numărul 301 mondial, scor 6-3, 6-4, iar Cadanţu (292 WTA) a câştigat în runda inaugurală confruntarea cu americanca Jamie Loeb (267 WTA), scor 2-6, 6-1, 6-1.

Favorită principală la Praga este Monica Niculescu, locul 138 WTA. Ea va juca în primul tur cu sportiva din Ungaria Panna Udvardy (346 WTA).

Distribuie informația
Alte știri