Irina Bara, pentru a doua oară în carieră, pe tabloul principal la Roland Garros

Irina Bara, locul 122 WTA, a obţinut, vineri, pentru a doua oară în carieră calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros. Jucătoarea din Bihor, cap de serie numărul 14, a învins-o, în turul al treilea al calificărilor, cu scorul de 7-5, 6-2, pe Magdalena Frech, locul 153 WTA, după un meci de două ore şi şapte minute.

Irina Bara este pentru a doua oară consecutiv pe tabloul principal. Anul trecut, ea a atins turul al treilea, tot după ce a evoluat în calificări.

Bara şi-a asigurat un premiu de 60.000 de euro şi 40 de puncte WTA.

Pe tabloul principal sunt acceptate direct Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu. Simona Halep, locul 3 WTA, nu participă la competiţiie, fiind accidentată.

Distribuie informația
Alte știri