Irina Bara s-a calificat pe tabloul principal la Roland Garros

Irina Bara, locul 114 WTA şi cap de serie numărul 5, s-a calificat, joi, pe tabloul principal la turneul de Grand Slam de la Roland Garros. Tenismena din Bihor a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe  japoneza Nao Hibino, numărul 215 mondial, scor 7-6 (5), 6-4, în două ore şi patru minute.

Prin accederea pe tabloul principal, Irina Bara şi-a asigurat 40 de puncte şi un premiu de 62.000 de euro. Tânăra din Ștei se află pe locul 114 în ierarhia WTA și a fost cap de serie 5 în calificări.

Irina este a șasea româncă pe tabloul principal la Roland Garros, unde acceptate direct Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Gabriela Ruse și Ana Bogdan.

Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai – 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.

Distribuie informația
Alte știri