Își revine turismul? Aproape 300.000 de înnoptări în Bihor, în primele 5 luni ale anului

Foto: Maria Ursente

Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2021 s-a situat la 609.300, în creştere de 17,6 ori faţă de cele din luna mai 2020, turiştii străini reprezentând 6,1%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2021 au însumat 1,254 milioane, în creştere de 19,1 ori faţă de cele din luna mai 2020.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2021 au însumat 2,468 milioane, în creştere cu 36,1% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 mai 2020. Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2021 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 94,9%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 5,1%.

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2021, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în: Braşov (355.400), Municipiul Bucureşti (241.700), Prahova (147.300), Bihor (127.300), Suceava (125.900), Vâlcea (115.400), Mureş (112.300), Cluj (107.700), Sibiu (101.100) şi Constanţa (82.500).

Înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Braşov (695.400), Municipiul Bucureşti (402.400), Bihor (299.000), Prahova (297.500), Vâlcea (267.400), Suceava (231.500), Mureş (213.600), Constanţa (204.100), Cluj (179.900), Sibiu (173.700), Caraş Severin (135.100), Covasna (129.200) şi Timiş (123.500).

Distribuie informația
Alte știri