Iubitorii de melos autentic sunt asteptati la Festivalul naţional „Asta-i datina străveche”

Evenimentul Asociaţiei Pro Bambini a ajuns la editia cu numarul 7. „În cadrul festivalului îşi vor da concursul ansambluri folclorice din județele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiş şi Bihor. Invitaţi speciali sunt Ioan Pop şi Grupul Iza din Maramureş”, sustine Crina Dobocan, preşedinta ONG-ului si sufletul manifestarii.

Evenimentul principal va avea loc sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 12:00, pe scena din cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii. Maine, 9 decembrie, începând cu ora 14:30, va avea loc o paradă a portului popular, pe traseul: Cetatea Oradea – Podul Dacia – Prefectură – strada Republicii – Teatrul Regina Maria.

Tot maine, de la ora 17:00, pe scena Teatrului Regina Maria va avea loc un spectacol susţinut de ansamblurile participante. Acestea sunt „Izvoraşul” – Liteni (Suceava), „Dobaşii” – Vadu Izei (Maramureş), „Barcăul” – Şimleu Silvaniei (Sălaj), „Cununiţa” – Satu Mare, „Dansatorii de pe Someş” – Iclod (Cluj), „Ion Căian Românu” – Căianu Mic (Bistriţa Năsăud), „Kud Sveti Nykola” – Diniaş (Timiş)
„Mugurelul Bihorului” – Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea , „Florile Bihorului” al Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea, „Moştenitorii” – Roşia (Bihor)si Ansamblul „Crişana” Oradea. Intrarea este liberă.

Distribuie informația
Alte știri