Ivano-Frankivsk oraș partener al Oradiei, ar putea fi, în continuare, ţinta atacurilor aeriene ale armatei ruse

Primarul oraşului ucrainean Ivano-Frankivsk, Ruslan Marţinkiv, şi-a exprimat temerea, sâmbătă, că localitatea pe care o administrează ar putea fi, în continuare, ţinta atacurilor aeriene ale armatei ruse. El a declarat că populaţia este pregătită să opună „maximă rezistenţă inamicului”.

„A fost bombardat de trei ori Aeroportul din Ivano-Frankivsk şi, din această cauză, credem noi că, dacă va fi un atac, va fi unul aerian, de genul celor care au mai avut loc în Ivano-Frankivsk, Liov şi în alte zone. Se iau multe măsuri pentru a crea în oraşul Ivano-Frankivsk un climat de linişte şi, pe cât se poate, să opunem maximă rezistenţă inamicului”, a afirmat Marţinkiv.

Primarul a arătat că, în prima săptămână de la declanşarea războiului din Ucraina, economia oraşului a fost puternic afectată, majoritatea companiilor de aici încetându-şi activitatea.

„În prima săptămână, o mare parte din societăţi au fost închise, însă la sfârşitul primei săptămâni de război am avut discuţii cu aceste societăţi şi majoritatea şi-au reluat activitatea. 90 – 95% din economia din Ivano-Frankivsk funcţionează. Din diferite motive, 5 – 7% din firme nu mai funcţionează. Chiar dacă aceste întreprinderi nu îşi vor relua activitatea, sperăm ca celelalte societăţi care vin în Ivano-Frankivsk din zonele afectate vor compensa pierderile”, a adăugat edilul.

Şeful administraţiei din Ivano-Frankivsk susţine că peste 30 de firme din regiunile afectate de război şi-au manifestat intenţia de a se reloca în oraşul său.

„Sunt companii IT, care caută birouri pentru desfăşurarea activităţii. 30 de firme deja şi-au confirmat prezenţa în Ivano-Frankivsk. Unele deja au ajuns, altele sunt pe cale de a ajunge”, a precizat Ruslan Marţinkiv.

Oradea are încheiat un acord de parteneriat cu orașul Ivano-Frankivsk încă din anul 2003, acesta aflându-se la o distanță de circa 400 de kilometri de noi și având o populație de 227.000 de persoane.

Toate donațiile de la centrul deschis de Primăria Oradea pe str. Evreilor Deportați, nr. 32-34 dar si cele făcute la primăriile din județ vor merge către Ivano-Frankivsk. Primul transport cu aceste produse va pleca pe data de 23 martie. La Ivano-Frankivsk există o lipsă acută de produse în magazine, rutele de aprovizionare comerciale fiind grav afectate, foarte multe femei și copii refugiindu-se acum dinspre vestul spre estul Ucrainei. Astfel, toate sălile de sport și alte spații publice din Ivano sunt pline de refugiați care au plecat de la casele lor cu ce au putut.

Distribuie informația
Alte știri