Joaca de-a teatru: Ana Florea și trupa „Re-Open Theatre” din Beiuș

Ana Florea a studiat la facultatea de muzică, secția actorie din Oradea, iar acum este educatoare la Gradinița ,,Floare de colț” din Beiuș. Însă, inima ei a rămas tot la teatru, ceea ce a și determinat-o să înființeze prima trupă de teatru din Beiuș, formată din niște tineri amatori, iubitori de teatru și artă.

Unde și cum ai copilărit și care e legătura ta cu arta?

M-am născut la Beiuș și am copilărit în satul mamei mele… . Nimic interesant până aici. De fapt, am senzația că nu e nimic interesant la povestea mea, în general. Am fost un copil timid, fascinat de lectură, îndrăgostit de natură și foarte, foarte visător. Întotdeauna am visat și ce nu am putut cunoaște fizic, am cunoscut prin imaginație și fantezie. Am avut profesori care au intuit prea marea mea sensibilitate și m-au format, m-au modelat, punând bazele omului care sunt azi.

Cum ai descoperit teatrul și ce înseamnă el pentru tine?

Așa cum am spus, imaginația și fantezia au fost constante în viața mea. Încă de mică aveam rolurile cele mai mari la serbări, poeziile cele mai lungi și mai complexe, cântam. Era o joacă. Nu am cochetat niciodat cu ideea de a face actorie, dar în ultimul an de liceu, în cadrul unui eveniment festiv organizat de școală, am recitat o poezie. Era 31 ianuarie 2003. Cred că am avut succes deoarece am primit multe laude atunci. A fost ziua în care profesoara mea de muzică, tânără absolventă de facultate atunci, a venit și m-a întrebat dacă nu m-am gândit să merg la actorie. Așa a început. Nehotărârile anterioare s-au risipit și parcă mi s-a aprins o luminiță deasupra capului. Nu văzusem niciodată un spectacol de teatru pe o scenă mare, dar am știut că vreau să fac asta. În toamna acelui an am descoperit teatrul și a fost minunat, exact cum mi-l imaginasem. De atunci teatrul a fost refugiu, mijloc de exprimare, alinare, dorință, dragoste, casă, familie, prieten.

Care este cea mai frumoasă amintire din facultate?

Cele mai frumoase amintiri sunt amintirile colegilor mei, repetițiile (care se desfășurau până seara sau până târziu în noapte), spectacolele și… primele aplauze. Senzația aceea de nedescris pe care ți-o dau aplauzele publicului.

Care este personajul preferat pe care l-ai interpretat pană acum?

Eu nu am avut ocazia să joc foarte mult. Am jucat în spectacolele din timpul facultății și apoi în cadrul unei trupe de amatori pe care am coordonat-o, dar cred că personajul preferat rămane Natalia Stepanovna din spectacolul „Piese scurte” după A. P. Cehov. A fost spectacolul nostru de licență. Nu știu dacă am iubit mult personajul sau timpul acela. Perioada de pregătire a fost cea mai frumoasă.

Ai spus că nu ai jucat mult. De ce? Mai este teatrul prezent în viața ta?

Teatrul încă este prezent în viața mea. Nici nu cred că o să dispară. Nu am profesat, dar nici nu am renunțat la teatru. L-am păstrat sub o altă formă și am încercat să îl aduc și în viețile altora. Dupa facultate am fost nevoită să mă reorientez. De fapt, a trebuit să mă concentrez pe profesia mea de bază – educatoare – și să las teatrul în plan secund. Nu am putut renunța și am încercat să le îmbin.

Trupa de teatru pe care ai menționat-o anterior s-a născut din această îmbinare?

Trupa Re-Open Theater s-a născut cu adevărat din această îmbinare. Am simțit nevoia să le arăt și altor copii și tineri cât de frumos e teatrul, cât de minunat poate să fie un spectacol. Cu ajutorul unor oameni minunați am pus pe picioare un spectacol pentru copii. A avut un mare succes și am simțit atunci că, și în Beiuș, am putea face loc pentru astfel de evenimente.

Unde ai găsit actori?

Trupa de teatru a fost una de amatori. Am căutat prin școli și am reușit să adun un grup de elevi care erau interesați. Mi s-a alăturat prietena și fosta mea colegă de liceu, Denisa Popa, și apoi alți elevi și tineri din Beiuș. Actorii mei au fost amatori cu suflet de profesioniști. I-am admirat și iubit întotdeauna.

Câte spectacole ați pus în scenă și cum ați reușit?

Uneori mă întreb și eu cum am reușit. Părea o nebunie să faci asta în Beiuș, dar noi ne-am jucat, ne-am simțit bine, am iubit ce am făcut și de asta am reușit. Nu am fost singuri. Din postura de director artistic al Asociației Micul Beiușean și cu ajutorul membrilor acesteia, am învățat să lucrăm organizat. Am pus în scenă cinci spectacole. Unele s-au jucat și în alte orașe. Am câștigat premii, ne-am făcut cunoscuți și auziți. Sprijinul financiar a venit din partea comunității, a prietenilor, a familiilor noastre. Învățasem să ne descurcăm aproape cu mâinile goale, dar în cele din urmă efortul nostru a fost apreciat și am primit o finanțare prin intermediul Bursei Talentelor, eveniment organizat de Fundația Comunitară Oradea.

Ce speranțe ai pentru viitor în ce privește teatrul din Beiuș?

Trecem acum printr-o perioadă dificilă în care e greu să te gândești la asta pe termen lung, dar eu sper că teatrul își va face cuib permanent aici. Visez la un loc în care teatrul să fie „acasă”, un loc de întalnire și creație. Visez la spectacole și ateliere de teatru. Sper că teatrul să rămană un instrument educativ care va deschide ochii, mințile și inimile copiilor, tinerilor si adulților de aici.

Carla MANEA, Jurnalism, An I

Distribuie pentru prietenii tăi:
Alte știri