Jumătate din lucrările la Piațeta Nufărul din zona McDonald’s au fost realizate

Lucrările la Piațeta Nufărul au avansat, acestea ajungând în acest moment la un stadiu de realizare de 50%. Lucrările din șantier au presupus curățarea terenului, desfaceri și decapări ale straturilor existente precum și desfacerea fundațiilor jardinierelor, dar și desfaceri parapeți, trepte, borduri, asfalt existent și suprafețe betonate.

Înlocuirea rețelelor și partea de instalații electrice au fost finalizate. S-a început montarea pavajului, aceasta fiind realizată în proporție de 30%. De menționat că, topografia generală a locului este menținută, fiind modificată doar forma spațiilor verzi. Astfel, trotuarul asfaltat se reface, fiind înlocuit cu dale de granit. 

Totodată, în acest moment se lucrează la pregătirea spațiilor verzi, urmând să fie amenajate cele două locuri de joacă și să fie montat mobilierul urban. Proiectul prevede crearea a două spații de joacă, unul pe covor de cauciuc și altul cu nisip.

În incinta pieței se vor amenaja 8 platforme de lemn, cu rol de odihnă. Suprafața cumulată a celor 8 platforme este de aprox. 230 mp.

De asemenea se vor însămânța 480 mp de gazon nou, din totalul de 2050 mp de spațiu plantat.

Lucrarea face parte din proiectul „Mobilitate policentrică în Municipiul Oradea – coridor Magnolia, Cazaban, Nufărului”, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Investiția „Amenajarea zonei pietonale din strada Nufărului, municipiul Oradea” este realizată de firma SC Gavella Com SRL, valoarea contractului fiind de 6.756.844,27 lei (fără TVA).

Prin reamenajarea zonei situate în apropierea McDonald’s se are în vedere obținerea unui spațiu urban contemporan, accesibil, sigur și prietenos pentru locuitorii orașului. Intervenția propusă urmărește o reconfigurare a pieței pentru a permite accesul facil al pietonilor și al bicicletelor, redarea trotuarelor circulației pietonale, eliminarea pe cât posibil a barierelor arhitecturale, realizarea unui ambient plăcut și contemporan, prin amenajarea spațiilor verzi.

Distribuie informația
Alte știri