Keșeru a făcut spectacol în ultima etapă din Bulgaria

Claudiu Keșeru (33 de ani) a reușit o „dublă” și o pasă decisivă pentru Ludogoreț, duminică, în meciul de campionat cu Dunav Ruse. Campioana Bulgariei s-a impus categoric, scor 5-1.

Pe lângă Keșeru și Tchibota, Marcelinho și Jorginho au mai reușit să puncteze. Jorginho a înscris chiar din pasa lui Claudiu Keșeru. Atacantul român a fost schimbat în minutul 80, cu Swierczok.

Ludogoreț e lider autoritar în Bulgaria, după 23 de etape. Cu 55 de puncte, campioana en-titre e urmată în clasament de Lokomotiv Plovdiv, Levski Sofia și ȚSKA Sofia, toate trei cu câte 46 de lungimi.

Claudiu Keșeru a ajuns la 12 goluri marcate pentru Ludogoreț în acest sezon, în 16 apariții.

Distribuie informația
Alte știri