Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu şi a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la formularea acestei cereri.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut, luni, preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită pe vremea când era prim-ministru.
Tăriceanu este acuzat că ”ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă”.
”În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”, arată un comunicat al DNA:
Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este genul de dosar făcut de către DNA pe considerente politice.
Fostul preşedinte al Senatului a adăugat că erau mai multe ”acuzaţii care nu erau deloc evidente şi clare” şi anume era acuzat de luare de mită, dar în dosarul procuroriloe se spunea că de fapt banii nu au ajuns la el.