La Debrecen a fost inaugurat unul dintre cele mai mari terenuri de joacă din Ungaria

În Pădurea Mare (Nagyerdő) de lângă Debrecen a fost inaugurat, luni, unul dintre cele mai mari terenuri de joacă din Ungaria. Terenul cu o suprafaţă de 58 000 de metri pătraţi, a fost finalizat cu un grant de 1,5 miliarde de forinţi (3,75 milioane euro) prin Programul Operaţional de Dezvoltare Economică şi Inovare, relateaza agenția maghiară MTI.

László Papp, primarul oraşului Debrecen, a declarat că parcul de joacă este un loc inedit al oraşului şi se încadrează în dezvoltarea complexă a Pădurii Mari (Nagyerdő), în cadrul căreia a fost reînnoit şi Lacul cu Broaşte (Békás-tó) cu împrejurimile sale, s-a construit un stadion, a fost realizat un teatru cu fum artificial şi s-a dezvoltat ştrandul. Dezvoltarea va continua cu parcul acvatic Aquaticum, cu reînnoirea Grădinii zoologice şi cu investiţia în Muzeul de istorie a naturii, a adăugat acesta.

După cum a explicat primarul, a fost creat un parc tematic care poate fi folosit pe tot parcursul anului, dotat cu un turn cu cinci niveluri care are şi un tobogan. De la ultimul nivel al turnului de joacă, copiii îşi pot testa abilităţile pe o pistă cu obstacole care trece prin coroanele copacilor din jur.

Potrivit lui László Papp, mai mult de 80 de elemente de joacă au fost amplasate pe acest teren, unde a fost creat şi un mini-oraş cu şcoală, magazin, piaţă, bancă, spital, restaurant şi o secţie de poliţie.

Distribuie informația
Alte știri