La început de an, suferința se preschimbă în speranță. Prima prelevare de organe din 2023, la Oradea

Foto: Facebook/ ANT

Cursa contracronometru pentru viață a început miercuri noapte, 4 ianuarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, acolo unde familia unui pacient aflat în moarte cerebrală și-a găsit puterea de a oferi șansa la viață pentru alți oameni necunoscuți. Pentru intervențiile de prelevare la Oradea au fost prezente echipele chirurgicale ale IC Fundeni pentru ficat, ICUTR Cluj pentru rinichi si Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București pentru cornee.

Efortul lor a fost preluat mai departe de echipele multidisciplinare din centrele de transplant: chirurgi, anesteziști, gastroenterologi, nefrologi, laborator.

În spatele acestor vieți ce au putut fi salvate prin transplant s-au aflat echipele ATI și de coordonare transplant ale celor 2 spitale, pe umerii cărora s-a aflat misiunea cea mai încărcată de emoție și responsabilitate. Apreciem dedicarea echipelor ATI și de coordonare transplant de la SCJU #Oradea, Dr. Carmen Pantiș, Dr. Elena Blaga, Dr. Luiza Zissu, As. Otto Gergely.

Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă şi care aleg să-şi facă datoria cu responsabilitate şi profesionalism zi şi noapte, indiferent de ziua din calendar.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...