La Sinagoga Zion au început Zilele Culturii Iudaice

La Sinagoga Zion a avut loc azi, 8 septembrie, deschiderea Zilelor Culturii Iudaice, în prezența doamnei Tania Berg Rafaeli, şef adjunct al Misiunii Diplomatice a Statului Israel în România.

Tot azi s-a deschis expoziția „Cultură și tradiții culinare evreiești”, în cadrul căreia se vor putea de asemenea servi produse tradiționale, specifice celor mai importante sărbători iudaice.

“Apreciem faptul că Primăria Oradea organizează acest eveniment dedicat culturii iudaice. Tot astăzi, instituția Primăriei va fi gazda ceremoniei de acordare a unor medalii și diploma pentru cei care au salvat viețile evreilor în timpul deportărilor. Toate aceste evenimente sunt frumoase ocazii de a cunoaște cultura poporului evreu”, a spus Tania Berg Rafaeli.

Directorul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, Mihai Jurca, a prezentat pe scurt programul evenimentului. Începând de sâmbătă, în cadrul expozițiilor “Cultură şi Tradiţii Culinare Evreieşti”, cei care doresc să cumpere produse culinare o vor putea face, după ora 12, pe terasa cofetăriei alăturate, unde la fiecare masă va exista un meniu cu cele trei preparate specifice sărbătorilor iudaice.

Concertul Trupei Shtetl Klezmer Budapesta, care urma să aibă loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21:00, se anulează din cauza unor probleme de sănătate. În schimb, cei prezenţi la evenimentul de la Sinagoga Zion vor putea viziona de la ora 21.00 filmul „Vine Fanfara!”. Participanţii doritori să asculte muzică klezmer sunt invitaţi la Sinagoga Ortodoxă, de la ora 21:30.
Programul evenimentului este următorul:

Sâmbătă
12:00- Deschidere expoziţie Cultură şi Tradiţii Culinare Evreieşti – Sinagoga Sion
17:00- Istoria Evreilor din Oradea – Livia Cheres
18:00- Gustări culinare evreieşti – curtea din spate
21:00- Proiecţia filmului „Vine Fanfara!”

Duminica
12:00- Deschidere expoziţie Cultură şi Tradiţii Culinare Evreieşti- Sinagoga Sion
17:00- Istoria Evreilor din Oradea – Andrei Seidler
18:00- Gustări culinare evreieşti – curtea din spate
19:00- Concert Trupa Hakeshet Klezmer Band Oradea
20:00- Proiecţie filme

Distribuie informația
Alte știri