La Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, în ultimele 3 zile s-au realizat 3 intervenții de prelevare organe şi ţesuturi

Alți pacienți aflați pe listele de așteptare, a căror viață depinde de un transplant de ficat, rinichi, cornee sau ţesuturi osoase, vor fi salvați datorită oamenilor care înţeleg că donarea de organe este un gest suprem, fără alt beneficiu în afară de gândul că, undeva, un om pe care nu îl cunosc prinde puteri şi trăieşte! #Transplantul însemană VIAŢĂ!

Dr. Carmen Pantiş, coordonator regional transplant: “ La Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, în ultimele 3 zile s-au realizat 3 intervenții de prelevare organe şi ţesuturi, ultima dintre acestea s-a încheiat în zorii acestei dimineţi (28 iulie). Mulţumim din suflet, cu respect şi recunoştinţă familiilor celor 3 donatori, care au fost de acord să dăruiască o şansă altor semeni necunoscuţi. Decizia de a ajuta alţi oameni necunoscuţi, care trebuie luată într-unul din cele mai grele momente din viaţă, este una dificilă şi încărcată de emoţii puternice. Ca de fiecare dată, echipa ATI şi de coordonare transplant spitalului din Oradea (Dr.Tudorel Florian Sabău, Dr.Ştefan Pataki, Dr.Yvonne Pop, Dr. Oana Popa, Dr. Ryan Bhageerutty, As. Petru Cotrău, Aurelia Cheregi, As. Otto Gergely, As. Emese Szabo, As. Mihaela Popovici) au făcut dovada profesionalismului şi responsabilităţii, astfel încât gestul familiilor să nu fi fost în zadar. La Oradea au fost prezente echipele chirurgicale de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni pentru ficat (conduse de Dr. Vasile Lungu şi Dr. Guenadiy Vatachki), Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca pentru rinichi (Dr. Dan Pop, Dr. Andrei Tomuţa, Dr. Raluca Tibre, Dr. Tudor Moisoiu), Spitalul Clinic Colentina (condusă de Dr. Andrei Nica, ) pentru ţesuturile osteotendinoase şi Spitalului Clinic de Oftalmologie Bucureşti (Dr. Ioana Manole) pentru cornee. Generozitatea unor familii cu suflet mare şi efortul colectiv al echipelor medicale fac posibil ca viaţa să triumfe dincolo de moarte, potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Agenţiei Naţionale a Transplantului.  

Astfel, 2 pacienţi au primit o nouă şansă datorită intervenţiei de transplant hepatic, realizată la Centrul de Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni , condus de Prof.Dr. Irinel Popescu şi alţi 4 pacienţi vor duce o viaţă mai bună după intrevenţiile de transplant renal, realizate la Centrul de Transplant Renal Cluj Napoca #ICUTR, coordonat de Conf.Dr. Florin Elec. La Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti , alţi 4 pacienţi vor putea vedea din nou datorită transplantului de cornee, iar şi mai mulţi pacienţi vor beneficia de intervenţiile de transplant osteotendinos.

De asemenea, aducem mulțumiri si conducerii Serviciului de Ambulanța Bihor, care reprezintă un adevărat suport in lupta cu timpul pentru salvarea vieților prin transplant”

Distribuie informația
Alte știri