Lacul Ursu, supranumit și „Marea Moartă a Transilvaniei” şi-a deschis porţile

Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, cel mai mare lac helioterm din lume şi cu cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, şi-a deschis porţile vineri, după ce temperatura apei a atins 39 de grade Celsius la o adâncime de 1,5 metri.

Lacul Ursu s-a format în urmă cu 146 de ani, fiind singurul căruia i se cunosc cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării, pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras, pe locul unei păşuni unde curgeau două pârâiaşe.

Lacul Ursu este o adevărată sursă de sănătate. De altfel, este supranumit și „Marea Moartă a Transilvaniei”, salinitatea de aici fiind întâlnită la Marea Moartă din Israel spre suprafață. Privit de la înălțime, Lacul Ursu are forma unei blăni de urs desfășurate, de unde îi vine și numele.

În vara lui 2021, prețul biletelor de intare la ștrandul Lacul Ursu din Sovata este de 30 lei pentru adulți și de 25 lei pentru copii si pensionari. Clienții pot achiziționa bilete cu intrări multiple, valabile pentru mai multe zile.

În intervalul orar 13-15, lacul intră la siestă și este trimis la ”odihnă”.

În funcție de condițiile meteorologice, Lacul Ursu îsi așteaptă vizitatorii până la mijlocul lunii septembrie.

Distribuie informația
Alte știri