Lansare album „Palatul Episcopal Greco – Catolic. Oameni. Istorie. Credință”

La Seminarul Teologic Greco – Catolic Oradea, de pe strada Parcul Traian 20, va avea loc, luni, 27 noiembrie lansarea albumului „Palatul Episcopal Greco – Catolic. Oameni. Istorie. Credință”. Evenimentul va debuta la ora 17.

Este un album care își propune să vorbească, mai ales prin intermediul imaginilor, despre istoria acestui edificiu, despre arhitectura lui, despre întemeietorii lui și importanța pe care aceștia au avut-o în construirea României moderne.

„Palatul Episcopal Greco – Catolic sau Palatul episcopesc – așa cum îl numeau întemeietorii săi, este deja un subiect acoperit. Ce dorim noi, însă, este să completăm diferitele abordări de până acum cu o perspectivă deschisă în profunzime, în detaliu, în minuțios, printr-o abordare vizuală, prin excelenţă. Gândim că aceasta este deopotrivă şi interfaţa şi miza albumului”,afirmă Rodica Indig.

Albumul face parte din proiectul ”Orașul cu 1000 de chipuri” al Asociației Culturale Ars Nobilis și este finanțat de Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte a Consiliului Județean Bihor.

Distribuie informația
Alte știri