Lansarea de carte la Universitatea din Oradea

La Universitatea din Oradea,marți a avut loc lansarea de cartea „Românii din Ungaria Trianonică(1920-2020)” scrisă de patru autori: Gabriel Moisa, Gabriel Roşeanu, Simona Trip şi Carmen Hortensia Bora.

Volumul prezintă cu argumente istorice, demografice, confesionale, sociologice şi psihologice, destinul comunităţii româneşti din Ungaria Trianonică de-a lungul ultimului secol. Această carte ilustrează tristețea unei comunități pe cale de dispariție, chiar dacă  autorităţile de la Budapesta se străduiesc să ofere o imagine frumoasă.

„E o carte admirabilă în metodă, tragică in consecință, tocmai pentru că are o metodă atât de eficace și atât de greu de combătut”, a declarat prof. univ. dr. Dan Dungaciu.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea și Universitatea din Oradea – Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Știinșe Politice și Științele Comunicării, în parteneriat cu în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea.

Cartea a fost prezentată de prof. univ.dr. Dorin Șipoș, directorul al Școlii Doctorale de Istorie din cadrul Universitățiidin Oradea, prof. Uuiv.dr.ing.habil. Constantin Bungău, rector al Universității Oradea, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, Universitatea din București, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C.Brătianu” al AcademieiRomâne, prof. univ.dr. Gabriel Moisa, decan al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și prof. univ.dr Simona Trip.

La finalul evenimentului  a urmat o sesiune de întrebări, iar mai târziu doritorii au participat la ședința de autografe.

Cătălina Bolandău, Jurnalism anul 2

Distribuie informația
Alte știri