Laura Hora: Marea… evadare

Oradea în direct m-a rugat să transmit de la mare. Nu am reușit să o fac live, așa că rememorez senzația plăcută a brizei,  ca să pot scrie acum, de acasă, câteva gânduri sărate și impregnate cu miros de mare. Nu m-am plimbat pe faleze pline de turiști și nici nu am participat la petreceri zgomotoase, așa că libertatea mea de weekend nu a fost aceeași cu a celor care au participat la un adevărat 1 Mai reloaded. Ne-am întâlnit, în schimb, la întoarcere, pe autostrada de soare plină. 

Revenind la misiunea mea, pot spune cu mâna pe inimă că marea nu știe de pandemie. Mării nu pare să-i pese că noi am stat în case, că lumea traversează o perioadă cu adevărat provocatoare. Se mișcă în ritmul ei și are același efect calmant… Să o vezi după lockdown poate fi sinonim cu ieșirea la luminița aceea din capătul tunelului. 

Copiii au înțeles cel mai bine care este abordarea corectă în fața mării imuabile, așa că au făcut ce știu mai bine: au alergat, au strigat, au testat cu picioarele goale căldura nisipului și atingerea rece a valurilor. Copiii și marea merg bine împreună, indiferent de vremuri. Acum, cu atât mai mult, lăsând tuturor impresia că suntem iar în normalitatea pe care am așteptat-o, la început de vară și de vacanță mare.

Sunt recunoscătoare! Și inventez, iată, un nou mod de a face live, rememorând experiențe proaspăt trăite la fața locului 🙂  Pentru Oradea în direct a transmis, cu impresii încă vii, Laura Hora. 

Distribuie informația
Alte știri