Legătură Calea Aradului-Strada Ogorului, cu bani din bugetul local

Un nou drum nou de legătură între DN79 Oradea – Arad şi Cimitirul Municipal. se va realiza in Oradea. Va avea o lungime de 900 metri și va trece prin spatele centrului comercial Era Shopping Park și Calea Ogorului, pana la girația de la colțul Cimitirului Rulikowski. Studiul de fezabilitate va fi gata la data de 1 mai 2019.

“Cea mai complicată porțiune este cea de traversare pe sub culoarul de zbor, care în fapt este o porțiune de drum acoperit, de două benzi, cu o lățime pe carosabil a celor două benzi de 7 metri și două trotuare laterale de câte un metru, această subtraversare permițând circulația mașinilor, care au un gabarit mai mic de 3,5 metri”, spune primarul Ilie Bolojan. Costul estimat al acestei lucrări este de aproximativ 1,1 milioane euro, urmând să fie realizată din buget local.

“Ne propunem ca în cursul acestei luni să finalizăm procedurile juridice, să obținem un acord de la aeroport pentru darea în administrare a acelei porțiuni de aproximativ 2000 de metri de teren care ar fi afectată, să dăm un vot în Consiliul Municipal pentru preluare în administrare și desigur, sper că vom primi de la Consiliul Județean, și le mulțumesc anticipat pentru acest lucru, un vot de dare în administrare pe perioada execuției lucrărilor în așa fel încât să putem în luna mai să demarăm procedura de proiectare și de execuție a acestei lucrări”, a mai spus primarul Oradiei.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri