Legea pensiilor a fost adoptată de Guvern

Foto: gov.ro

Noua Lege a pensiilor a fost aprobată de Guvern la finalul unei zile agitate pentru partenerii din Coaliția de guvernare. Au fost momente tensionate în ședința Executivului, iar aprobarea legii pensiilor a fost amânată pentru a doua parte a zilei.

Ministrul liberal de Finanțe a semnat condiționat proiectul propus de ministrul social democrat al Muncii, care recalculează toate pensiile din sistemul public. Marcel Boloș argumentează că, în 2025, bugetul statului nu va putea susține creșterile substanțiale de pensii fără reforme fiscale suplimentare.

Ministrul de Finanțe avertizează că nici ținta de deficit bugetar nu poate fi respectată. Iar Comisia Europeană ne-ar putea taxa pentru un deficit excesiv. Fără aceste măsuri, avizul e negativ, precizează Marcel Boloș, întrucât statul român nu poate susține impactul bugetar.

Premierul a dat asigurări că în 2024 nu se pun taxe noi, dar că în 2025, așa cum ne-am asumat prin PNRR, statul trebuie să facă încă o reformă.

Noua formă a legii pensiilor stabilește ca veniturile vârstnicilor să crească din ianuarie anul viitor cu rata inflaţiei, adică 13,8%.

Creşteri mai consistente vor fi în urma recalculării din toamna anului viitor, dar numai pentru mai bine de jumătate dintre pensionari.

Proiectul Ministerului Muncii prevede o nouă formulă după care se vor calcula toate pensiile, inclusiv cele aflate deja în plată. Cuantumul venitului se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. Calculul pensiei va avea în vedere atât venitul la care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, cât și vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României.

Distribuie informația
Alte știri