“Litoralul Vestului” îi aşteaptă pe bihoreni până în data de 15 septembrie

Lacul Ghioroc, supranumit şi “Litoralul Vestului”, este vizitat de peste 100.000 de turişti în fiecare an, atraşi de plaja cu nisip fin, pe care au fost plantaţi şi palmieri, astfel că are un aspect exotic, conform mediafax.ro. E situat la circa 25 de kilometri de oraşul Arad.

Lacul are o suprafaţă de aproximativ zece hectare, o plajă cu nisip fin şi se găseşte la poalele Munţilor Zarandului, într-o zonă de confluenţă a câmpiei cu dealul.

Plaja Ghioroc a fost deschisă în 28 aprilie, turiştii fiind aşteptaţi până în data de 15 septembrie. Sunt zone verzi unde se poate campa, terasele sunt deschise, iar parcarea este funcţională, spun edilii.

Ghioroc Summer Fest va începe în data de 1 iulie şi se va închide în data de 1 septembrie, iar în cadrul festivalului vor fi organizate concursuri şi petreceri tematice, iar dj din ţară şi din străinătate vor mixa.

Distribuie informația
Alte știri