Lucrări în grafic la parcarea de pe str. Brașovului. A fost turnată fundația principală

După ce în luna noiembrie a demarat organizarea de șantier, lucrările la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului au evoluat simțitor, datorită și timpului favorabil din ultima perioadă. Astfel, au fost deja turnați 1770 mc de beton armat, mai exact fundația care se întinde sub întreaga construcție.

Lucrările la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului au început în prima decadă a lunii noiembrie, când firma câștigătoare a licitației organizate de ADP Oradea, SC Electrogrup SA Cluj Napoca, a demarat organizarea de șantier. De atunci și până în prezent, au fost turnați 1770 mc de beton armat, mai exact radierul principal al parcării, fundație care se întinde sub întreaga construcție. Lucrările vor fi reluate imediat după perioada sărbătorilor, pauză necesară pentru întărirea betonului turnat.

Parcarea de pe str. Brașovului, situată între Spitalul Militar și magazinul Crișul, este prevăzută cu 395 de locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilități. Suprafața construită a viitoarei parcări are o arie de 2.142 mp, în timp ce suprafața utilă ajunge la 7.740 mp.

„Parcarea va avea cinci niveluri supraterane, primul fiind demisolul, iar ultimul, o terasă. Prin realizarea acestei parcări se va îmbunătăți situația locurilor de parcare din zona centrală, insuficiente comparativ cu nevoia existentă”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea. Valoarea investiției este de 15,5 milioane lei, fără TVA, termenul de execuție fiind de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor este asigurată de către Administrația Domeniului Public SA Oradea.
Loredana Buz

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri