Lucrări la drumul colector aferent drumului de centură

Primăria Oradea prin Direcția Tehnică desfășoară lucrări la drumul colector aferent drumului de centură (strada Ogorului), între strada Liviu Borcea și strada Ciheiului. Predarea amplasamentului s-a făcut în luna martie 2020, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este luna iulie 2020.

Lucrările sunt executate de asocierea formată din: S.C. DRUMURI  BIHOR  S.A. – lider asociere – executant și S.C. AQUACONS  S.R.L. – asociat – proiectant. Prețul contractului este de 2.468.984,32 lei (fără TVA), din care proiectarea reprezintă 61.015,00 lei (fărăTVA) și execuția de lucrări 2.407.969,32 lei (fără TVA).

Lucrările propuse în cadrul proiectului sunt: realizarea carosabilului în lungime totală de 940 m, realizarea pistei de biciclete pe partea stângă cu o lungime 930m și cu o lățime de 3 m, amenajarea trotuarului pe partea dreaptă cu o lungime de 921 m și o  lățime de 2,5 m; realizarea spațiilor verzi, semnalizarea rutieră, realizarea canalizării pluviale și a rețelei de iluminat public.

La această dată au fost finalizate săpăturile, terasamentele, s-a așternut un strat de formă de balast de 15 cm, urmând ca în continuare să înceapă lucrările la canalizarea pluvială.

Tot în acestă zonă au loc lucrările de modernizare a str. Ion Irimescu. Acestea sunt executate de asocierea formată din: S.C. DRUMURI ORĂȘENEȘTI S.A. – lider de asociere/executant și S.C. PROCONSOLUTIONS S.R.L. – asociat/proiectant. Prețul contractului este de 1.101.161,10 lei (fără TVA). Lucrările au început în 20.03.2020, iar termenul estimat pentru finalizarea lor este 20.07.2020.

Distribuie informația
Alte știri