Lucrările continuă la Parcarea de pe str. Brașovului

Lucrările la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului continuă și în această perioadă. În momentul actual, muncitorii pregătesc următoarea fază, și anume turnarea planșeului peste primul nivel, pe latura dinspre magazinul Crișul. Stadiul actual de execuție este de 19%, termenul de finalizare fiind luna decembrie 2020.

Lucrările la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului au început în prima decadă a lunii noiembrie 2019, fiind executate de către SC Electrogrup SA Cluj Napoca. De atunci și până în prezent, a fost turnat radierul principal al parcării, planșeul peste demisol și au fost realizate lucrările de instalații sanitare de la subsol.

„În aceste zile se pregătește turnarea structurii de rezistență peste primul nivel al parcării, pe partea dinspre magazinul Crișul. Pe cealaltă parte, dinspre spital, planșeul va fi turnat începând din 15 aprilie”, precizează directorul Administrației Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica.

Parcarea de pe str. Brașovului, situată între Spitalul Militar și magazinul Crișul, este prevăzută cu 395 de locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilități. Suprafața construită a viitoarei parcări are o arie de 2.142 mp, în timp ce suprafața utilă ajunge la 7.740 mp.

Parcarea va avea cinci niveluri supraterane, primul fiind demisolul, iar ultimul, o terasă. Valoarea investiției este de 15,5 milioane lei, fără TVA,termenul de execuție fiind de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor este asigurată de către Administrația Domeniului Public SA Oradea.

Loredana Buz

Distribuie informația
Alte știri