Lucrările de amenajare a coridoarelor verzi din Oradea sunt în grafic. Comunicat

Începând din anul 2018, Primăria Oradea a demarat proiecte de regenerare urbană, prin reconfigurarea unor zone aflate în paragină, fie prin demolarea unor clădiri dezafectate, fie prin preluarea unor terenuri și regândirea întregului spațiu ca o zonă utilă și plăcută pentru locuitorii acelei zone.

„Așa cum am mai anunțat, zestrea de spații verzi a municipiului Oradea urmează să se îmbogățească cu cinci coridoare verzi, în suprafață totală de 12 hectare, la care se lucrează într-un ritm susținut. Acestea sunt finanțate din fonduri europene, în valoare de peste 6 milioane de euro, noile parcuri fiind amenajate pe terenuri degradate din municipiu pe care le transformăm în zone verzi și de agrement, accesibile tuturor”, a declarat viceprimarul Florin Birta.

Primăria Oradea continuă lucrările de amenajare în coridorul verde din cartierul Veteranilor prin plantarea unui număr de 153 de arbori ornamentali din speciile: arțar, mesteacăn, fag, magnolie, platan și a unui sortiment variat de arbuști și plante florale perene.

Până la această dată au fost finalizate lucrările la sistemul de irigație, rețelele electrice subterane și stâlpii de iluminat public, fiind montate și bordurile ce delimitează perimetral coridorul verde. De asemenea, aici au fost plantați și 70 arbori din specia fag, stejar și liquidambar.

Totodată, sunt în curs de execuție lucrările de amenajare a aleilor și zonelor de relaxare cu un sistem bicomponent din piatră spartă și polimeri, urmând ca, începând cu data de 15 mai, în aceste zone să fie instalate bordurile și elementele decorative (pergola și jardiniere) din corten.

Lucrările de amenajare a coridorului verde au fost atribuite prin licitație firmei SC Saminstal SRL Vetis pentru suma de 1.647.208,44 lei fără TVA, având o durată de execuție de 6 luni, termen estimat de finalizare 20.08.2020.

Pe coridorul verde str. Aurel Covaci din cartierul Soarelui, lucrările au fost începute în data de 25 februarie, iar până acum au fost finalizate lucrările la sistemul de irigație și rețelele electrice subterane, au fost instalate bordurile ce delimitează coridorul verde, aleile pietonale și pista de alergare.

De asemenea, sunt în curs de execuție lucrările de amenajare a terenului de baschet și a aleilor, de amplasare a stâlpilor de iluminat public respectiv de pregătire a terenului pentru amenajarea suprafețele verzi, întrucât lucrările imediat următoare sunt cele de plantare a 256 arbori ornamentali din specia: arțar, mesteacăn, fag, magnolie, stejar, cedru, chiparos, oțetar roșu.

Lucrările de amenajare a coridorului verde au fost atribuite prin licitaţie firmei SC Saminstal SRL Vetis  pentru suma de 4.034.119,77 lei fără TVA, având o durată de execuție de 5 luni, termenul estimat de finalizare fiind 20.07.2020.

Continuă și lucrările începute în cursul lunii noiembrie 2019 în cadrul investiției Coridor verde Barcăului. Aiciau fost finalizate lucrările de amenajare a aleilor pietonale dalate cu piatră, lucrările la sistemul de irigație, rețelele electrice subterane, instalația nocturnă cu proiectoare led a terenului de sport și au fost  instalate și cele două toalete publice cu autospălare.

În zonă au fost plantați până în prezent un număr de 353 de arbori ornamentali dintr-o varietate de specii: arțar, mesteacăn, carpen, frasin, salcâm, platan, magnolia, stejar, tei, urmând să fie puse în operă și cele 12.900 bucăţi de arbuști și plante florale perene.

Sunt în curs de execuție lucrările de amenajare a facilităților pentru sport, joacă și recreere respectiv de amplasare a stâlpilor de iluminat public și de instalare a celor două toalete publice.

Lucrările sunt realizate de către SC Construcții Bihor SA Oradea, în valoare de 7.606.962, 87 lei fără TVA, având termen de finalizare data de 31.08.2020.

Pe coridorul  verde din str. Ion Bogdan, lucrările de execuție  începute la mijlocul lunii aprilie a acestui an sunt la stadiul fizic de amenajare a terenului. In acest sens au fost executate lucrări de curățare a amplasamentului prin defrișarea vegetației arboricole și arbustive fără valoare decorativă și aflată în declin fiziologic, la ora actuală fiind în curs de execuție lucrări de împrăștiere a pământului procurat și de nivelare a terenului.

Lucrările imediat următoare vizează realizarea împrejmuirii cu gard din gabioane de piatră și a sistemului de irigație.

Lucrările de amenajare a coridorului verde din strada Ion Bogdan au fost atribuite prin licitație firmei SC Saminstal SRL  Vetis pentru suma de 3.514.360 leifără TVA, având o durată de execuție de 10 luni cu termen estimat de finalizare 13.02.2021.

La începutul lunii mai au fost demarate lucrările de execuție la coridorul verde din str. Daliei din cartierul Grigorescu.

La ora actuală sunt în execuție lucrări de amenajare a terenului prin curățarea acestuia, nivelarea solului, urmând ca la finalizarea acestora să se intervină în zona pârâului Adona prin lucrări de curățare, decolmatare și reprofilare a albiei pârăului, respectiv să se instaleze sistemul de irigație pe cele două zone aferente coridorului.

Lucrările de amenajare a coridorului verde din strada Daliei sunt realizate de către firma SC Saminstal SRL, pentru suma de 4.997.242 lei fără TVA, având o durată de execuție de 10 luni, cu termen de finalizare în 04.03.2021.

Distribuie informația
Alte știri