Lucrările la Centura Sânmartin avansează într-un ritm susținut

Începute în data de 18 octombrie, lucrările la Centura Sânmartin avansează într-un ritm susținut. Până în prezent, s-a lucrat la decopertarea de teren vegetal și îmbunătățirea terenului la cota de fundare, prin stabilizare cu lianți hidraulici. De asemenea, au fost efectuate operațiuni de așternere, nivelare și compactare a straturilor de umplutură și balast.

În ceea ce privește etapa de construire a podurilor, au fost amenajate drumul și platformele tehnologice pentru instalația de forare a piloților, iar în prezent se realizează lucrări de forare a piloților la nivelul pasajului și se continuă procesul de nivelare și compactare a stratului de balast.

Drumul de legătură între Municipiul Oradea și Comuna Sânmartin va avea o lungime de 5,75 km, cu bretele de legătură cu DN76 și localitatea Haieu, cu o lungime de 2,27 km. Platforma drumului va avea o lățime de 10 metri. Sunt prevăzute 2 benzi de circulație, câte una pe sensul de mers, și, în plus, o pistă de biciclete. Proiectul prevede construirea a 3 poduri, 2 pasaje supraterane, un viaduct și 4 noduri rutiere.

Constructorul este asocierea formată din CONSTRUCTII ERBASU S.A. – lider de asociere, VAHOSTAV-SK, a.s. – DRUMURI ORASENESTI S.A. – PROCONS GROUP SRL. Durata de execuție a drumului a fost stabilită la 12 luni. Valoarea totală a investiției este de 177.238.798 lei, cu TVA inclus. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Distribuie informația

Sogema face angajări. Se caută muncitori calificați și necalificați pentru croit, călcat, cusut cu mașina și cusut manual. Informații suplimentare la numerele de telefon: 0359412081 și 0773964846

Alte știri