Luni incep lucrarile de extindere a Spitalului Judetean. Cum va arata noua unitate de primiri urgente

Săptămâna trecută au fost inițiate lucrările de pregătire a terenului pentru obiectul de investiții „Extindere corp B – Unitatea de primiri urgențe la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea”. Construcția va avea demisol (care cuprinde extindere și modernizare UPU) – 1763 mp, parter (care va fi ocupat de un laborator robotizat, farmacie și sterilizare) – 1684 mp și etajul I (unde va fi amenajat amfiteatrul cu 175 de locuri, vestiarele și birouri UPU) – 1123 mp.

Încă de la începutul anului 2017, managerul Gheorghe Carp a prezentat ideea acestui proiect, care a pornit de la dezvoltarea spectaculoasă a serviciului de urgențe. Atunci când în Oradea s-a înființat UPU, se înregistrau cca 25.000-30.000 de prezentări pe an, în timp ce în prezent au ajuns să fie înregistrate peste 150.000 de prezentări pe an. Prin urmare, volumul de muncă a crescut foarte mult și se impune ca spațiile desfășurării actului medical în bune condiții să fie mult mai mari.


Valoarea totală a proiectului este de 25.257.117, 77 lei cu TVA inclus, din care contribuția Ministerului Sănătății printr-un împrumut de la Banca Mondială este de 51,3%, respectiv 12.961.341,27 lei, iar contribuția bugetului local este de 48,7%, adică 12.295.776, 50 lei.


Durata de realizare a lucrărilor este de 24 de luni.

Firma care execută lucrările este asocierea formată din: SC Drumuri Bihor SA (lider de asociere), SC Construcții Erbașu S.A și subcontractanți: SC Hospital Tehnical Solution SRL pentru lucrări de instalații sanitare și de gaze medicale, SC Termoline SRL pentru lucrări de instalații de încălzire și climatizare și SC Zublin România SRL pentru lucrări de fundare de piloți.

Distribuie informația
Alte știri