Luptă contra cronometru pentru salvarea unui TIR și a încărcăturii acestuia, la Biharia

În dimineața zilei de miercuri, 21 aprilie a.c., pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului izbucnit la un autotren care transporta cereale, pe raza localității Biharia.

Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea evenimentului, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 09.50, moment în care, la fața locului, au fost mobilizate echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, subunitate în al cărei raion de intervenție se afla autovehiculul.

Trecând chiar în acele momente prin zona respectivă, în timp ce se deplasau la un exercițiu specific cu forțe și mijloace în teren, pompierii militari din cadrul Gărzii Sălard, au intervenit de urgență, localizând și lichidând incendiul în mai puțin de cinci minute, reușind astfel să salveze autovehiculul și încărcătura acestuia.

Sosiți în câteva minute la locul intervenției, pompierii Detașamentului 2 Oradea au acționat, alături de colegii din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului, ale cărui pagube au fost limitate la tubulatura de plastic și cabluri din compartimentul motor.

Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit electric.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri