Luptă contracronometru pentru salvarea vieții a doi orădeni

Joi, 6 mai a.c., în jurul orei 14.15, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la locuință situată pe strada Piața Cetății din municipiul Oradea, semnalând totodată posibilitatea ca proprietarii să fi fost surprinși în interior.

La adresa indicată de apelant, au fost mobilizate de urgenţă, trei echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime şi echipajul de pompieri militari paramedici al Detaşamentului 2 Oradea.

Echipajele de pompieri, ajunse în aproximativ două minute la locul intervenţiei, au acționat simultan pentru stingerea incendiului, care se manifesta cu degajări mari de fum la o încăpere de la etajul locuinței și pentru salvarea proprietarului imobilizat la pat, care se afla într-o altă încăpere inundată cu fum, situată la etaj.

Pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat octogenarului și soției acestuia, care s-au intoxicat ușor cu fum (femeia, în vârstă de 72 de ani, inhalând fum în timp ce încerca să-și evacueze soțul paralizat), cei doi refuzând ulterior transportul la spital.

Incendiul, provocat cel mai probabil de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, a fost stins cu operativitate (în aproximativ cinci minute), echipajele de pompieri împiedicând propagarea flăcărilor la celelalte încăperi situate la etaj și la parterul locuinței. Flăcările au afectat parțial o noptieră și un scaun.

Distribuie informația
Alte știri